Slider Text
slide_image slide_image slide_image slide_image slide_image slide_image slide_image slide_image slide_image slide_image slide_image slide_image

Cetatea „Székely Támadt” - Odorheiu Secuiesc

Cetatea te așteaptă și pe Facebook!

Cetatea din Evul Mediu constituie unul dintre monumentele importante ale imaginii actuale a oraşului, care figurează ca monument istoric pe lista oficială a Patrimoniului Naţional al Ministerul Culturii, fiind un element definitoriu pentru structura oraşului.

Anunț – Cetatea Székely Támadt – Székelyudvarhely Polgármesteri Hivatala

Cetatea renascentistă cu bastioane în sistem italian vechi, aflată astăzi în ruine, a fost construită în locul mănăstirii (utilizându-se materialele din zidurile acestuia) a cărei existenţă se poate atesta documentar deja în secolul al XV-lea. Principele Báthori István a fost acela care a încercat reconstruirea mănăstirii de odinioară sub formă de cetate, primele lucrări de construcţie având loc foarte probabil între anii 1490-1492. Nobilimea secuiască, care deja a încercat să exercite drepturile de moşier asupra secuilor de rând, a considerat acest plan ca atentat împotriva privilegiilor lor, drept urmare s-au împotrivit planurilor principelui.

Secuii de rând, simţind în pericol libertatea lor, au pornit o răscoală în 1562, care a fost înăbuşită şi răzbunată cumplit de principele János Zsigmond. O parte a actului de răzbunare o constituia tocmai construirea cetăţii pentru a-i ţine în frâu pe secui. Cetatea a fost denumită în mod ironic Székely Támadt („Secuiul atacă”) şi construită conform viziunii militare a vremii, cu bastioane sub formă de pătrat, în sistem italienesc, iar şanţul dimprejurul cetăţii putea fi umplut cu apă din Târnava Mare. Dintr-un inventar din anul 1620, cunoaştem denumirile bastioanelor: Fóris, Hajdú, Telegdy şi Bánffy. În 1599, după căderea principelui Transilvaniei, Báthory András, cetatea a fost dărâmată de locuitorii oraşului, dar a fost reconstruită în 1600. Ultima dată când a mai jucat rol militar a fost în perioada dominaţiei habsburgice. Până la urmă, în timpul revoluţiei lui Rákóczi, în 1706, ultimul conducător  al curuţilor, Pekry Lőrinc, a dărâmat cetatea pentru ca aceasta să nu ajungă pe mâinile duşmanilor. În 1852, oraşul a cumpărat cetatea de la ultimul său proprietar, familia Kornis. În anul 1891, a fost construită clădirea neoclasicistă a Gimnaziului Real de Stat, iar aceasta a însemnat desfiinţarea completă a clădirilor din interiorul cetăţii: biserica şi mănăstirea.