Slider Text
slide_image slide_image slide_image slide_image slide_image slide_image slide_image slide_image slide_image slide_image slide_image slide_image

Muzeul Apei Minerale de la Szejke

 Efectele curative ale apelor minerale de la Szejke au fost atestate documentar încă din secolul al XVIII-lea. În volumul său “Dietetica veche şi nouă”, Kibédi Mátyus István consemnează: “Apa pucioasă şi cenuşie, precum apa a izvorului din apropierea oraşului, vindecă plăgile şi bubele”. Spre sfârşitul secolului următor, între anii 1871 şi 1890, Băile Szejke şi împrejurimile localităţii au devenit proprietatea şi îndrăgita destinaţie a lui Orbán Balázs. Datorită lui, Szejke s-a ridicat din rândul “băilor ţărăneşti”. În centrul aşezării, se aflau băile termale cu 24 de vane şi o piscină cu apă rece, alimentate de Izvorul Attila. Localnicii foloseau pentru consum apa Izvorului Sarolta, aflat mai spre nord. În localitate, începuseră să se construiască vile. Vilegiaturiştii au avut la dispoziţie Restaurantul “Székely Mózes” cu o sută de locuri, unde puteau petrece cu muzică ţigănească. Moartea lui Orbán Balázs a pus capăt şi înfloririi micii staţiuni.

În partea nordică a aşezării, lângă drumul judeţean 13 A, s-a construit, între 2004 şi 2008, o clădire din lemn, menită să găzduiască expoziţia ce prezintă izvoarele şi băile minerale din Ţinutul Secuiesc.

După eforturi depuse timp de un deceniu, expoziţia a fost deschisă pe 21 mai 2008. Vizitatorii pot admira ulcioarele în care se păstra apa minerală la Szejke şi căruţele trase de bivoli, care transportau apa minerală şi care au devenit reprezentative pentru oraşul Odorheiu Secuiesc. Geologul Bányai János, cel care a indetificat şi a cartat cca. 2500 de izvoare minerale în Ţinutul Secuiesc, a fost un cercetător renumit. Aici a fost expusă doar o parte din impresionanta sa colecţie de roci şi minerale, alături de portretele oamenilor de ştiinţă care au împodobit cândva pereţii camerei sale de lucru. De meritele incontestabile ale lui Orbán Balázs ne amintesc sculptura realizată de Hunyadi László, respectiv gravurile şi fotografiile înfăţisând vechile staţiuni, apărute în monumentala sa operă “Descrierea Ţinutului Secuiesc”.



Oferta Muzeului Apei Minerale de la Seiche s-a îmbogăţit cu o nouă expoziţie

La Muzeul “Haáz Rezső” din Odorheiu Secuiesc s-a deschis pe 12 mai expoziţia “MINERALE, ROCI şi FOSILE”, care îşi va găsi apoi locul permanent la Muzeul Apei Minerale de la Szejke. Patrimoniul lui Bányai János, aflat în posesia muzeului, a fost inventariat de geologul Tóth Attila, care a selectat cele mai valoroase roci, minerale şi fosile. Din expoziţie face parte şi documentarul “Plimbări geologice prin Odorhei”, realizat cu acest prilej de specialiştii Universităţii Sapientia din Cluj.

Expoziţia ştiinţifică, “strămutată” la Muzeul Apei Minerale, corespunde în totalitate profilului instituţiei-gazdă. Astfel, vizitatorii vor avea prilejul ca, pe lângă specificul hidrologic al regiunii, să cunoască şi secretele geologice ale zonei.


Programul Muzeului Apei Minerale de la Seiche:

Marţi-joi: între orele 10 şi 18

Sâmbătă şi duminică: între orele 10 şi 14

Luni: închis

 

În timpul orelor de program, apa Izvorului Sarolta din curtea muzeului poate fi consumată şi stocată gratuit. Vă informăm că testarea chimică şi microbiologică a apei este în curs de desfăşurare. Curând se vor publica rezultatele. Până atunci, apa poate fi consumată pe proprie răspundere.

Numele aşezării Szejke este strâns legat de numele lui Orbán Balázs, care a deţinut aici proprietăţi şi a fost înmormântat în localitate.

Orbán Balázs s-a născut în satul Poloniţa din apropierea oraşului Odorheiu Secuiesc, într-o familie secuiască cu tradiţie veche pe aceste meleaguri. A studiat la Odorheiu Secuiesc, însâ în primăvara anului 1846 a părăsit meleagurile natale, pentru ca să revină abia în 1859. În anii absolutismului şi în perioada de relativă relaxare imediat următoare, el a cutreierat Ţinutul Secuiesc. A ajuns în fiecare localitate, a vizitat toate ruinele şi atracţiile naturale, luând notiţe şi imortalizând cele văzute cu aparatul de fotografiat. Între 1868 şi 1873, Orbán Balázs a publicat cele şase volume ale operei sale de marcă “Descrierea istorică, arheologică, geografică şi etnografică a Ţinutului Secuiesc”.

A murit fără urmaşi, lăsând totul moştenire neamului secuiesc din care s-a tras. Respectându-i-se ultima dorinţă, Orbán Balázs a fost înmormântat la Seiche. În faţa mormântului său a fost aşezat un şir de porţi secuieşti, dintre care ultima fusese chiar poarta casei sale.